Apăreai, strălucindă, prin fuioare de ceață
Pe un deget de pin ascuțit și verzui;
Curcubee de raze împletind nimănui
Preschimbai algoritmul și-l numeai "dimineață".
Te vedeam, beat și tandru, cu un ochi de poet
Cum cădeai, mângâiată de un vânt trecător
Și mureai pur și simplu, ca un gând călător
Îngropat în uitare de-un gropar desuet.
Dar... miracol! Prin fuioare opace de ceață
Răsuflate de seva din verdele-abis
Răsăreai iar și iarăși, inocent compromis
Adunând aurore, construind dimineață.
Au mai fost și milenii când cădeai ca și când
Întunericul umed ți-ar fi rupt așteptarea
Dar, când Pinul ți-e tată și mamă ți-e Marea
Tu renaști chiar prin aer, prin albastru, prin gând.
Infinit ți-e destinul, curcubeu și chemare
Lac de rouă îți ești din căderi ne-ntrerupte;
Uneori vântu-ți fură din jurnal pagini rupte
Și le-neacă-n corăbii scufundate în mare.
Fii mereu curcubeul, răsărit, bob de rouă
Ai răbdare cu vânturi ce te-aruncă-n uitare
Și transformă-te-n Lac, și transformă-te-n Mare
Când tu și cu Vântu-ți transforma-vă-ți în "vouă"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu