Tu nici nu știi,
iubito, câte minuni pe lume
Așteaptă
răbdătoare, cu zâmbet de fecioară,
Se vor descoperite
și vor să poarte-un nume,
Să se-nfiripe,
tainic, ȋn tot ce le-nconjoară.
Cum, nu le vezi?
Pe bune?! De necrezut imi pare
Când eu le văd,
aievea, de pareă-aș fi cu ele.
Ȋmi defilează-n suflet, continuă splendoare,
Caleidoscop
gigantic prin gândurile mele.
Privește răsăritul! Ai mai văzut vreodată
O mai desăvârșită
a cerului pictură?
Paleta infinită,
fantastic colorată,
Se contopește,
iată, cu zarea cea azură.
Sau noaptea cea tăcută, cea care naște vise
Vezi câte stele
poartă ȋn loc de giuvaeruri?
Sclipesc ȋn ele
inimi, speranțe, vieți ucise,
Aduse-n ȋntuneric
de prin străine ceruri.
Dar perlele
căzânde, mici picături de ploaie
Le vezi?
Nepăsătoare cuvinte reci, lichide.
Fereastra aburită
le ține loc de foaie
Și tot ce lasă-n urmă sunt gânduri translucide.
…………………
Ce trist eram,
iubito, când nu vedeai nimic
Pe când
prea-plinu-mi suflet se consuma-n văpăi!
Ȋnsă-mi șoptise, iată,
un gând stingher și mic
Că toată-această
lume era... ȋn ochii tăi.
18.05.2014
