Story for unfolded lovers

Tu nici nu știi, iubito, câte minuni pe lume

Așteaptă răbdătoare, cu zâmbet de fecioară,

Se vor descoperite și vor să poarte-un nume,

Să se-nfiripe, tainic, ȋn tot ce le-nconjoară.

Cum, nu le vezi? Pe bune?! De necrezut imi pare

Când eu le văd, aievea, de pareă-aș fi cu ele.

Ȋmi defilează-n suflet, continuă splendoare,

Caleidoscop gigantic prin gândurile mele.

Privește răsăritul! Ai mai văzut vreodată

O mai desăvârșită a cerului pictură?

Paleta infinită, fantastic colorată,

Se contopește, iată, cu zarea cea azură.

Sau noaptea cea tăcută, cea care naște vise

Vezi câte stele poartă ȋn loc de giuvaeruri?

Sclipesc ȋn ele inimi, speranțe, vieți ucise,

Aduse-n ȋntuneric de prin străine ceruri.

Dar perlele căzânde, mici picături de ploaie

Le vezi? Nepăsătoare cuvinte reci, lichide.

Fereastra aburită le ține loc de foaie

Și tot ce lasă-n urmă sunt gânduri translucide.

…………………

Ce trist eram, iubito, când nu vedeai nimic

Pe când prea-plinu-mi suflet se consuma-n văpăi!

Ȋnsă-mi șoptise, iată, un gând stingher și mic

Că toată-această lume era... ȋn ochii tăi.

18.05.2014