Eheheeei, draga mosului, cica era odata, demult, da' nu tare demult, un sat la poale de munte, in care oamenii nu traiau cum traim noi azi, ci aveau alt mers al vietii. Se zice ca acel dar minunat le-a fost dat de un popa care a fost ajutat de locuitorii satului cu hrana si adapost pe cand se ratacise, intr-o iarna cu vreme cumplita.
Popa a ramas in sat pana in primavara, cand s-a dezmortit vremea si s-a deschis poteca dintre munti.
Intr-o dimineata, a iesit popa in pridvor cu desaga pe umar si a racnit, sa-l auda tot satul:
- Baaa, bulangii obsedati sexual ce sunteti, m-am tot gandit cum sa va multumesc ca mi-ati scapat de la mierlit. Stiti ca nu am avere (si chiar de-as fi avut, nu-s fraier sa o impart cu voi!), dar am facut pentru voi o mare rugaciune noua, inventata de mine, care va costa cat va lasa inima sa-mi dati, dar nu mai putin de 5 lei fiecare, ca sa adun si eu macar de-o masina.
Oamenii din sat erau bogati, pentru ca se ocupau, ca si acum, cu furtul lemnelor din padurea statului, asa ca indata s-a adunat o caramida de bani pe care popa si-a indesat-o in chiloti, a binecuvantat multimea de fraieri... adica de oameni, si s-a tot dus pe cararea dintre munti, unde a si murit in aceeasi seara sfasiat de un urs, pe cand se caca langa barlogul acestuia.
Au ramas oamenii din sat dand din umeri, ca nu si-au dat seama ce rugaciune ar fi putut sa faca popa pentru ei si cum le-ar fi putut ajuta, dar au ramas in suflet cu multumirea binelui facut unui semen in nevoie.
......
Au trecut vreo 60 de ani de la intamplare. In satul nostru oamenii imbatraneau si mureau, lasandu-i pe altii sa se nasca si sa le duca numele mai departe.
Oamenii imbatraneau si mureau, mai putin Aglaia, vaduva la care statuse popa in gazda toata iarna. Babele de-o seama cu ea se uitau cu pizma la Aglaia, care abia daca incepuse sa incarunteasca, dar care arata ca de 30 de ani, nu de 80, cum ar fi trebuit.
Au inceput sa iasa vorbe in sat, cum ca Aglaia ar fi vrajitoare, ca s-ar fi vandut lui Aghiuta si alte vorbe, care mai de care mai cu venin si spaima.
Intr-o zi s-au adunat toti oamenii si au tabarat in casa Aglaiei. Au legat-o de maini si de picioare si au dus-o la judecata.
Saraca femeie degeaba a zis ca are metabolismul mai bun, ca e raw-vegan, ca a facut lifting facial si fesier, oamenii nu au crezut-o, dar, fiind buni la suflet, au hotarat sa o ierte, dupa ce o vor spanzura si o vor arde pe rug.
Cand a vazut Aglaia ce nu mai e de gluma, a zbierat:
- Ho!!! Nebunilor! Va zic taina care ma tine tanara daca fagaduiti ca ma sloboziti.
Oamenii au promis ca o vor slobozi. S-a creat un pic de confuzie din cauza galagiei si din cauza unui mosneag care a inteles ca femeia vrea ca oamenii sa se slobozeasca pe ea. Pana sa se lamureasca treaba, cativa flacai neinsurati s-au si slobozit pe biata femeie, care, legata fiind, nu a avut in ce parte sa se fereasca.
Dupa ce s-a linistit zarva si au fost sterse slobozeniile, primarul a racnit:
- Acuma zi care-i taina!
- Zic, dar intai dezlegati-ma, dati-mi o bicicleta si un avans de 200 de metri.
- OK, zise primarul, si facu semn consilierilor, care se repezira cu bicicleta si cu o ruleta, cu care au masurat distanta intre Aglaia si restul satului.
Aglaia s-a pozitionat pe bicicleta.
Primarul a racnit iar:
- Acuma zi-i!
Iar Aglaia, dandu-si drumul la vale pe bicicleta, le-a strigat razand:
- Baaa, prostilor, stiti de ce am ramas tanara? Fiindca popa a zis ca oricine din satul asta suge maciuca o data, sa-i mai fie pusa o luna de viata la catastif! S-apoi eu am tot supt toata iarna, baaa!
In acel moment Aglaia s-a prabusit cu bicicleta intr-o prapastie. Primarul a privit lung dupa ea si a zis cu regret:
- Saraca, o fi ajuns la capat cu socoteala suptului, sa-i fie tarana usoara...
Nimeni nu a crezut vorbele Aglaiei, si s-au imprastiat toti pe la casele lor, ingandurati.
.........
Au mai trecut vreo 30 de ani. Femeile din sat parca inflorisera, timpul trecea peste ele abia atingandu-le. Pesemne ca incercasera rugaciunea suptului maciucii si le ajutase.
Dar, pe cand femeile isi duceau viata cu bucurie, barbatii aratau tot mai prapaditi si mai imbatraniti. Cand au vazut ca li se apropie sfarsitul, s-au adunat in taina intr-o seara la caminul cultural, fara sa stie femeile, si au inceput sa se sfatuiasca:
- Fratilor, nu se mai poate! Femeile noastre o duc ca puii sub closca, iar noi ne alegem cu maciuca supta si cu vlaga pierduta!
- Ce sa facem, Ioane, zise altul, ca femeile au dat de viata buna si nu se lasa de supt. A mea cel putin imi suge maciuca in fiecare seara, cred ca deja are pusi deoparte vreo 150 de ani, fi-re-ar a dreacu' sa fie!
- Pai si-atunci ce sa facem, sa murim asa, ca prostii? racni unul mai tinerel.
S-au gandit ei ce s-au gandit, iar unul mai curajos a zis dintr-o data:
- Ce-ar fi sa ne luam lumea-n cap, sa ne ducem unde-om vedea cu ochii? O sa ne fie greu, ca ne-am invatat cu maciuca supta, dar macar scapam cu viata!
- Asa e, are dreptate! Sa fugim, fratilor! Salvati-va viata si maciuca! strigara toti, gramada.
Dar primarul racni dintr-o data:
- Hooo, idiotilor! Degeaba fugim daca mai avem viata in noi numai pentru cateva luni!
Se facu liniste. O voce sfioasa intreba din multime:
- Si-atunci ce-i de facut?
- Eu zic sa vedem daca nu merge rugaciunea si la barbati, zise primarul, rosu la fata ca o sfecla rosie proaspat scoasa din pamant, si la fel de murdar.
- Pai cum?! intrebara oamenii, uluiti.
- Uite-asa, ia sa-mi suga cineva dintre voi maciuca, sa vedem daca se mai intremeaza.
In multime se isca un val de injuraturi si proteste:
- Ba, cacatule, adica noi te-am facut primar si tu ne iei la misto?! Ne zici noua sa-ti sugem maciuca?! Da' sa ne-o sugi tu cu ma-ta, ba boule! Huooo! Oarbaaa!
L-au batut cu pietre pe primar pana l-au omorat, apoi l-au aruncat intr-o fantana. Dupa ce s-au racorit, au hotarat sa-l ierte totusi, ca doar sunt crestini. L-au iertat si au plecat la casele lor, ingandurati.
In urmatoarele zile, femeile din sat au observat ca barbatii lor se furisau de acasa si se intalneau, cate doi, ba in padure, ba in vreun hambar, ba intr-un veceu din spatele casei.
Asa ca s-au adunat intr-o seara, pe furis, la caminul cultural, fara sa stie barbatii, si s-au pus la sfat:
- Ati vazut ca barbatii infloresc pe zi ce trece? zise una, cu voce tremuratoare.
- Asta nu-i nimic, racni alta, al meu nici nu mai vrea sa-mi dea maciuca sa i-o sug!
- Asa e, nici mie, nici mie! se auzi in multime.
Deodata, un gand de spaima dadu glas prin gura unei muieri:
- Sa stiti ca barbatii isi sug maciuca unii altora!
Un strigat de groaza se auzi in multimea de femei.
- Ce-i de facut, muierilor, ca ramanem fara maciuci?!
Cea mai indrazneata din ele striga:
- Sa ne unim, sa navalim pe ei, sa-i legam in lanturi si sa-i tinem inchisi in casa, cu mancare si bautura, fiecare cu barbatul ei! Asa o sa aiba fiecare cate o maciuca de supt.
-Uraaa! Pe ei, surorilor! Pentru maciuci, inainteee! racnira toate, ca nebunele, si navalira afara din caminul cultural, dand buzna prin case.
Dar... ce sa vezi? Tot satul era pustiu! Nici tipenie de barbat sau de maciuca lui.
Se vede treaba ca doi barbati erau ascunsi in podul caminului cultural, la un supt de maciuca, si auzisera toata discutia femeilor. S-au furisat in sat si le-au dat celorlalti de stire de urgia care ii astepta. Asa ca toti barbatii si-au luat lumea in cap si au fugit care pe unde a vazut cu ochii.
Legenda zice ca femeile au ramas singure si triste in sat. Unele mai traiesc si azi, in functie de cata maciuca a supt fiecare. Altele au plecat sa-si caute barbatii si au imprastiat povestea prin lume, asa ca femeile de prin alte locuri, sau chiar si barbatii, de cate ori trecea vreun barbat strain, se repezeau sa-i suga maciuca, gandind ca poate vor avea noroc si vor nimeri un barbat din satul binecuvantat.
Si uite-asa, draga mosului, sa stii ca mai sunt in lume, ramasi de pe vremea Aglaiei, barbati cu maciuca binecuvantata, asa cum sunt eu. Dar sunt tare greu de gasit... zise mosul, apoi scoase un geamat stins si muri, tocmai in clipa in care femeia termina sa-i suga maciuca.
16.01.2015
