sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Legenda maciucilor binecuvantate



Eheheeei, draga mosului, cica era odata, demult, da' nu tare demult, un sat la poale de munte, in care oamenii nu traiau cum traim noi azi, ci aveau alt mers al vietii. Se zice ca acel dar minunat le-a fost dat de un popa care a fost ajutat de locuitorii satului cu hrana si adapost pe cand se ratacise, intr-o iarna cu vreme cumplita. 
Popa a ramas in sat pana in primavara, cand s-a dezmortit vremea si s-a deschis poteca dintre munti.
Intr-o dimineata, a iesit popa in pridvor cu desaga pe umar si a racnit, sa-l auda tot satul:
- Baaa, bulangii obsedati sexual ce sunteti, m-am tot gandit cum sa va multumesc ca mi-ati scapat de la mierlit. Stiti ca nu am avere (si chiar de-as fi avut, nu-s fraier sa o impart cu voi!), dar am facut pentru voi o mare rugaciune noua, inventata de mine, care va costa cat va lasa inima sa-mi dati, dar nu mai putin de 5 lei fiecare, ca sa adun si eu macar de-o masina.
Oamenii din sat erau bogati, pentru ca se ocupau, ca si acum, cu furtul lemnelor din padurea statului, asa ca indata s-a adunat o caramida de bani pe care popa si-a indesat-o in chiloti, a binecuvantat multimea de fraieri... adica de oameni, si s-a tot dus pe cararea dintre munti, unde a si murit in aceeasi seara sfasiat de un urs, pe cand se caca langa barlogul acestuia.
Au ramas oamenii din sat dand din umeri, ca nu si-au dat seama ce rugaciune ar fi putut sa faca popa pentru ei si cum le-ar fi putut ajuta, dar au ramas in suflet cu multumirea binelui facut unui semen in nevoie.
......
Au trecut vreo 60 de ani de la intamplare. In satul nostru oamenii imbatraneau si mureau, lasandu-i pe altii sa se nasca si sa le duca numele mai departe. 
Oamenii imbatraneau si mureau, mai putin Aglaia, vaduva la care statuse popa in gazda toata iarna. Babele de-o seama cu ea se uitau cu pizma la Aglaia, care abia daca incepuse sa incarunteasca, dar care arata ca de 30 de ani, nu de 80, cum ar fi trebuit.
Au inceput sa iasa vorbe in sat, cum ca Aglaia ar fi vrajitoare, ca s-ar fi vandut lui Aghiuta si alte vorbe, care mai de care mai cu venin si spaima.
Intr-o zi s-au adunat toti oamenii si au tabarat in casa Aglaiei. Au legat-o de maini si de picioare si au dus-o la judecata.
Saraca femeie degeaba a zis ca are metabolismul mai bun, ca e raw-vegan, ca a facut lifting facial si fesier, oamenii nu au crezut-o, dar, fiind buni la suflet, au hotarat sa o ierte, dupa ce o vor spanzura si o vor arde pe rug.
Cand a vazut Aglaia ce nu mai e de gluma, a zbierat:
- Ho!!! Nebunilor! Va zic taina care ma tine tanara daca fagaduiti ca ma sloboziti.
Oamenii au promis ca o vor slobozi. S-a creat un pic de confuzie din cauza galagiei si din cauza unui mosneag care a inteles ca femeia vrea ca oamenii sa se slobozeasca pe ea. Pana sa se lamureasca treaba, cativa flacai neinsurati s-au si slobozit pe biata femeie, care, legata fiind, nu a avut in ce parte sa se fereasca.
Dupa ce s-a linistit zarva si au fost sterse slobozeniile, primarul a racnit:
- Acuma zi care-i taina!
- Zic, dar intai dezlegati-ma, dati-mi o bicicleta si un avans de 200 de metri.
- OK, zise primarul, si facu semn consilierilor, care se repezira cu bicicleta si cu o ruleta, cu care au masurat distanta intre Aglaia si restul satului.
Aglaia s-a pozitionat pe bicicleta.
Primarul a racnit iar:
- Acuma zi-i!
Iar Aglaia, dandu-si drumul la vale pe bicicleta, le-a strigat razand:
- Baaa, prostilor, stiti de ce am ramas tanara? Fiindca popa a zis ca oricine din satul asta suge maciuca o data, sa-i mai fie pusa o luna de viata la catastif! S-apoi eu am tot supt toata iarna, baaa!
In acel moment Aglaia s-a prabusit cu bicicleta intr-o prapastie. Primarul a privit lung dupa ea si a zis cu regret:
- Saraca, o fi ajuns la capat cu socoteala suptului, sa-i fie tarana usoara...
Nimeni nu a crezut vorbele Aglaiei, si s-au imprastiat toti pe la casele lor, ingandurati.
.........
Au mai trecut vreo 30 de ani. Femeile din sat parca inflorisera, timpul trecea peste ele abia atingandu-le. Pesemne ca incercasera rugaciunea suptului maciucii si le ajutase.
Dar, pe cand femeile isi duceau viata cu bucurie, barbatii aratau tot mai prapaditi si mai imbatraniti. Cand au vazut ca li se apropie sfarsitul, s-au adunat in taina intr-o seara la caminul cultural, fara sa stie femeile, si au inceput sa se sfatuiasca:
- Fratilor, nu se mai poate! Femeile noastre o duc ca puii sub closca, iar noi ne alegem cu maciuca supta si cu vlaga pierduta!
- Ce sa facem, Ioane, zise altul, ca femeile au dat de viata buna si nu se lasa de supt. A mea cel putin imi suge maciuca in fiecare seara, cred ca deja are pusi deoparte vreo 150 de ani, fi-re-ar a dreacu' sa fie!
- Pai si-atunci ce sa facem, sa murim asa, ca prostii? racni unul mai tinerel.
S-au gandit ei ce s-au gandit, iar unul mai curajos a zis dintr-o data:
- Ce-ar fi sa ne luam lumea-n cap, sa ne ducem unde-om vedea cu ochii? O sa ne fie greu, ca ne-am invatat cu maciuca supta, dar macar scapam cu viata!
- Asa e, are dreptate! Sa fugim, fratilor! Salvati-va viata si maciuca! strigara toti, gramada.
Dar primarul racni dintr-o data:
- Hooo, idiotilor! Degeaba fugim daca mai avem viata in noi numai pentru cateva luni!
Se facu liniste. O voce sfioasa intreba din multime:
- Si-atunci ce-i de facut?
- Eu zic sa vedem daca nu merge rugaciunea si la barbati, zise primarul, rosu la fata ca o sfecla rosie proaspat scoasa din pamant, si la fel de murdar.
- Pai cum?! intrebara oamenii, uluiti.
- Uite-asa, ia sa-mi suga cineva dintre voi maciuca, sa vedem daca se mai intremeaza.
In multime se isca un val de injuraturi si proteste:
- Ba, cacatule, adica noi te-am facut primar si tu ne iei la misto?! Ne zici noua sa-ti sugem maciuca?! Da' sa ne-o sugi tu cu ma-ta, ba boule! Huooo! Oarbaaa!
L-au batut cu pietre pe primar pana l-au omorat, apoi l-au aruncat intr-o fantana. Dupa ce s-au racorit, au hotarat sa-l ierte totusi, ca doar sunt crestini. L-au iertat si au plecat la casele lor, ingandurati.
In urmatoarele zile, femeile din sat au observat ca barbatii lor se furisau de acasa si se intalneau, cate doi, ba in padure, ba in vreun hambar, ba intr-un veceu din spatele casei.
Asa ca s-au adunat intr-o seara, pe furis, la caminul cultural, fara sa stie barbatii, si s-au pus la sfat:
- Ati vazut ca barbatii infloresc pe zi ce trece? zise una, cu voce tremuratoare.
- Asta nu-i nimic, racni alta, al meu nici nu mai vrea sa-mi dea maciuca sa i-o sug!
- Asa e, nici mie, nici mie! se auzi in multime.
Deodata, un gand de spaima dadu glas prin gura unei muieri:
- Sa stiti ca barbatii isi sug maciuca unii altora!
Un strigat de groaza se auzi in multimea de femei.
- Ce-i de facut, muierilor, ca ramanem fara maciuci?!
Cea mai indrazneata din ele striga:
- Sa ne unim, sa navalim pe ei, sa-i legam in lanturi si sa-i tinem inchisi in casa, cu mancare si bautura, fiecare cu barbatul ei! Asa o sa aiba fiecare cate o maciuca de supt.
-Uraaa! Pe ei, surorilor! Pentru maciuci, inainteee! racnira toate, ca nebunele, si navalira afara din caminul cultural, dand buzna prin case.
Dar... ce sa vezi? Tot satul era pustiu! Nici tipenie de barbat sau de maciuca lui.
Se vede treaba ca doi barbati erau ascunsi in podul caminului cultural, la un supt de maciuca, si auzisera toata discutia femeilor. S-au furisat in sat si le-au dat celorlalti de stire de urgia care ii astepta. Asa ca toti barbatii si-au luat lumea in cap si au fugit care pe unde a vazut cu ochii.
Legenda zice ca femeile au ramas singure si triste in sat. Unele mai traiesc si azi, in functie de cata maciuca a supt fiecare. Altele au plecat sa-si caute barbatii si au imprastiat povestea prin lume, asa ca femeile de prin alte locuri, sau chiar si barbatii, de cate ori trecea vreun barbat strain, se repezeau sa-i suga maciuca, gandind ca poate vor avea noroc si vor nimeri un barbat din satul binecuvantat.
Si uite-asa, draga mosului, sa stii ca mai sunt in lume, ramasi de pe vremea Aglaiei, barbati cu maciuca binecuvantata, asa cum sunt eu. Dar sunt tare greu de gasit... zise mosul, apoi scoase un geamat stins si muri, tocmai in clipa in care femeia termina sa-i suga maciuca.

16.01.2015

luni, 19 mai 2014

Story for unfolded lovers





Tu nici nu știi, iubito, câte minuni pe lume
Așteaptă răbdătoare, cu zâmbet de fecioară,
Se vor descoperite și vor să poarte-un nume,
Să se-nfiripe, tainic, ȋn tot ce le-nconjoară.

Cum, nu le vezi? Pe bune?! De necrezut imi pare
Când eu le văd, aievea, de pareă-aș fi cu ele.
Ȋmi defilează-n suflet, continuă splendoare,
Caleidoscop gigantic prin gândurile mele.

Privește răsăritul! Ai mai văzut vreodată
O mai desăvârșită a cerului pictură?
Paleta infinită, fantastic colorată,
Se contopește, iată, cu zarea cea azură.

Sau noaptea cea tăcută, cea care naște vise
Vezi câte stele poartă ȋn loc de giuvaeruri?
Sclipesc ȋn ele inimi, speranțe, vieți ucise,
Aduse-n ȋntuneric de prin străine ceruri.

Dar perlele căzânde, mici picături de ploaie
Le vezi? Nepăsătoare cuvinte reci, lichide.
Fereastra aburită le ține loc de foaie
Și tot ce lasă-n urmă sunt gânduri translucide.

…………………

Ce trist eram, iubito, când nu vedeai nimic
Pe când prea-plinu-mi suflet se consuma-n văpăi!
Ȋnsă-mi șoptise, iată, un gând stingher și mic
Că toată-această lume era... ȋn ochii tăi.

18.05.2014

duminică, 23 februarie 2014

Amintiri cu oase rupte (2012, vara)

Apoi dara, cinstiti boiari dumnevoastra, nice bine nu trecut-a sfantul soare de doaua ori preste a noastra bolta, cand io, preaplecatul mariilor voastre servitoriu, Pasquinelu celu cu barba, m-am ganditu in capul mieu: sa duc dara al mieu cal la preacinstitul Kolea, sa-i curete cu apa toate ceale, ca mi-i sila si avan la inima sa mai incalic pre elu, asa plin de balega, tina si muci cum se afla, de se scarbeste lumea cand trec de-a-n calare pe ulitele din satulu mieu.
Cu ceast gandu in crestet, am tras pre mine izmanele de sarbatoare, mi-am astupat goliciunile trupulu cu o camesa cu maneci scurte si goliciunea capului cu un ceaun din carele se simtea un miros proaspat si imbatatoriu de gaina fiarta cu tot cu pene.
Kawa-bird ma astepta cuminte sub un teiu, cu roatele intr-o rana si cu desagii cei noi atarnati de-o parte si de alta ca o pareche de.... ca o pareche de... ca o pareche de ce vor luminatele voastre minti, boiari dumnevoastra.
Ca sa nu mai lungesc voroava, ajuns-am intr-un suflet la Kolea boiarul, carele are spalatoria a mai buna din tat cuprinsul Moldavei. Se zvoneste chiar ca de la anulu care vine, o sa aiba chiar si apa, lucru de toata spaima si mirarea.
Dupe ce boiar Kolea mi-a usurat Kawa-bird de vreo douasprezece ocale cu scarbosenii si chimirul de cinci poli, ma indeamna necuratul sa ma pornescu in primblare spre targu, ca stiam ca e ziua cand ias fetili nemaritate ori da, sa-si arete coltunii, oghialele si toate cealelalte nurii pre care le are fiestecare, dupe putinta.
Ajuns-am aproape de buricul targulu, cand in fata mea, la vreo douazaci de coti departare (aprox. 4 metri - n.a.), o caruta a carei vizitiu mana ca zarghitulu, cam cu septezaci de postii pre ceas (aprox. 30 de km/h - n.a.).
Io gandesc iute de feliul meu, ase ca am inceput sa ma gandescu: sa-l intrec, sa nu-l intrec; sa-l intrec, sa nu-l intrec. Dupa vro douazaci de minute mi-am zis ca nu-i nice o graba, si m-am pusu in coada carutei, fix in locu unde se capteaza in mod optim turbulentele generate de vehiculul din fata.
Si cum meream eu ase, agale, ca pisatulu boului, vizitiul trece preste o piatra din mijlocul ulitei, incalicand-o; iara io, cu ochii atintiti la o mandrete de copila de vreo 65 de primaveri, ma opintesc de-a valma preste cel bolovan, si ma izghesc cu preacinstita-mi burta de pamant.
Doamne, in ceea cliputa vazutu-mi-am prin fata ochilor tata vieata, mai putin fazele cand eream beat, pre care nice macar subliminalul mieu nu le mai stie urma.
Calul mi-erea cazutu de-a latul ulitei, cu un ochiu intr-o parte, ca Basescu, cu scarita din dreapta (sau stanga, cum intri) intoarsa intr-un unghiu de 90 de grade celsius. Mi-am zisu: alelei, sa vezi ca mi s-o belitu coburul ceal nou!
Mare-i Doamne, nu s-or belitu, ca coburu erea preste piciorulu mieu, cu tot cu kawa-bird, spre marea mea usurare si veselie.
D-apoi nu va mai zic ce binecuvantat fost-am ca nu mi-am tras pre mine armura din piele de vitel, adusa tocmai din Jermania, de la boiarul Tschul, ca daca o aveam pre mine, mare prapad scormoneam in tesatura ei de vitel, si mare necaz imi faceam la fiere.
Dusu-m-am acas ca de la razboiu, cu doaua randuri de chele belite si cu dureri grozave in incheieturi, de s-o spariet lumea si o crezut ca au napadit turcii preste noi.
Dus-am calul la fierarul Gabriel, carele i-o indreptatu potcoavele, iara apoi, spre sara, ne-am dusu, io si cu kawa-bird, pre malul unui lacu, unde intalnitu-m-am, plin de bucurie, cu ceai vechi ai mei tovarasi de motoare, care se veseleau cu miel la ceaun, mamaliga, barabule coapte, palinca de mere si oracait de broaste.
Cand s-o innoptatu, mi-am asezatu oasele trudite pre asernutul mieu de paie din bordel... adica din bordeiu, si m-am scufundatu in visuri, carele mi-au stersu usturimile si durerile din trupul mieu greu incercatu.

Scris-am spre stiinta si luarea aminte a urmasilor, la data de 17 a lui iunie anul 2012 dupa Christos.

joi, 14 februarie 2013

Singur printre tarani

Era o poveste in care un soarece a fost rapit de extraterestri, care i-au insuflat o gramada de rahaturi, printre care constiinta de sine, inteligenta, ratiunea, etc. Dupa aia l-au slobozit la loc printre semenii lui. Desigur ca soarecele s-a oripilat cand a vazut ce idioti sunt ceilalti soareci si s-a automierlit, impuscandu-se cu o pisica.
Soarecele ala a fost un mare prost, iti spun eu (sau io, cum se zice mai nou la capitala, daaaa? ).

S-a deschis Kaufland in Radauti. Stiu ca fac reclama si ma doare in cur, ca sa ma exprim mai elegant. Coca-Cola, Stalichnaya, Cascaval Raraul, Domestos, Regele Marocanilor (e o firma de transport marfa, pe cuvantul meu!). Mai vrei? Adidas, Samsung, Mobra, Palmolive, na. Pot sa o tin asa pana dimineata. Fac reclama ca asa vreau eu, sa fac reclama.

A-seaaa.
Desigur ca nu m-am dus la inaugurare, mai ales ca nu s-au dat tigai ieftine. M-am dus a treia zi dupa deschidere, spre seara. Magazinul se afla aproape de marginea orasului, cum mergi spre Marginea (joc de cuvinte, that is). S-a facut acolo un sens giratoriu complet idiot, pe care nici nu l-am vazut asta-toamna, cand am trecut prin el cu motocicleta, pe contrasex. A fost socant, adica veneam dinspre Sucevita, intrasem in Radauti, si dintr-o data vad o gramada de noroi in mijlocul drumului. Wtf?! Am tinut directia inainte, ca nu as fi avut timp sa ma incadrez in sens, pentru ca aveam viteza foarte mare, cam 330 de kilometri pe ora. Si ce daca? Sa citeasca politistii si sa vina sa-mi ia permisul fals, nici nu-mi pasa, ca asa-s eu, al dreaq, si in plus sunt racit. Noroc ca nu trecea nici o masina, ca m-ar fi facut afis.

Ma duc eu spre Kaufland cu Loganul meu by Renault. Brrrr brrrmm poc fassss brrrrr. Ocolesc gropile, apar altele, tot mai dese si mai adanci. La un moment dat am vrut sa cobor si sa ma asigur ca nu am gresit drumul si nu ma aflu in cimitir in perioada recensamantului morbid (eu am inventat termenul, cand o sa ajung in Parlament o sa propun ca la recensamant sa dezgroape si mortii si sa-i numere). In sfarsit ajung la giratoriu. Ma incadrez cu gratia pe care ti-o da o experienta indelungata pe o masina fara servodirectie, si ma trezesc in parcarea personalului. Ok, am vrut sa vad daca au loc destul. Invidiosule.
Ma intorc si ajung in parcarea magazinului. Care e plina. Ultra-plina. Mega-giga-catraliono-plina. Vad un loc liber la handicapati, dar in ultima clipa imi amintesc ca nu vreau sa fiu recunoscut si parchez langa un tomberon deja plin cu scarbosenii.

Am smuls un carucior in care ar fi incaput toti pensionarii de la Azilul de batrani din oras si o sticla de vodca si m-am introdus in supercomercialul stabiliment.

Frate, odata intrat in infernul ala, te-ai ars! E cu sens unic, mergi in acelasi pas cu multimea. Am avut vecini foarte diversi de-a lungul drumului, unul cu caciula de miel pe cap chiar a pus un bidon cu ceva in caruciorul meu, apoi si-a dat seama ca nu-s nevasta-sa, ea avand ceva mai putin par pe figura ca subsemnatul, si a corectat eroarea, nechezand ca un cal primavara pe un camp cu viorele.
Eram zapacit, ametit, dezorientat. In jurul meu vedeam mutre transpirate, dinti de aur, muci, baticuri, cojoace, ma inconjurau mirosuri de ciorapi flausati, basini, balega de oaie, insecticid, eram stropit de saliva gurilor vorbitoare care mitraliau fragmente de conversatii in urechile mele murdare (nu ma spal in urechi ca sa nu imi intre apa in creier si sa nu devin idiot): "cî i-am dat la vacî ș-o cherit...", "și faaași, uăi Vasîli?! Hăăă...", "o baut tăț banii, porcu' draculu, chișa-m-aș în sticlili lui...", "ie casitofonu ăla, bă prostuli...", "mamîîî, uiti, ari șî cacauîîî...", si tot asa.

Am observat o chestie interesanta: cu cat orasul in care exista un supermarket este mai mic, cu atat haosul este mai mare. Intr-un oras mare vei vedea clienti linistiti, mergand regulamentar pe partea dreapta, asigurandu-se inainte de viraje, mergand cu un fel de prestanta, chiar daca au doar castraveti murati in taraboanta. Pe cand la Kauflandul din Radauti... gizas...

La un moment dat mi-am dorit sa am o sabie laser la mine. Toata multimea aia era setata sa ma scoata din minti. Oamenii mergeau in toate directiile, se ciocneau, isi ciocneau carucioarele, tartacutele, mirosurile. Unul se oprea brusc, ca lipit cu Superglue, si ramanea asa, in mijlocul cararii. Cand sa manevrez tancul meu plin cu biscuiti si conserve, ca sa-l ocolesc, omul pornea la fel de brusc cum se oprise, drept in directia in care viram eu. Printre rafturi era crima si pedeapsa: carucioarele erau aranjate ca dupa bombardament. Nici zece ingineri japonezi nu ar fi putut sa creeze o blocada atat de eficienta ca maimutoii aia. De cateva ori m-am intalnit cu un tip care mi-a ramas pe retina ca un cacat de musca pe sticla de lampa: un tip inalt, slab, cu un fes gri cu dunga alba orizontala, cu un pulover gri si cu blugi spalaciti, umbland de colo-colo cu o galeata transparenta din plastic plina cu portocale. Privirea lui disperata scruta multimea. Mersul lui sovaielnic crea ambuteiaje printre tarani si mine, care eram intre tarani.

L-am vazut de vreo patru ori. Ultima oara ne-am intalnit la o intersectie de rafturi, unde s-a trezit blocat intre patru carucioare, intre care si al meu. Atunci probabil ceva s-a rupt in sufletul lui, pentru ca l-am vazut asezand cu grija intr-un colt galeata aia nenorocita plina cu portocale, apoi a iesit in spatiul relativ liber, a privit iar in zarea magazinului si a rostit cu vocea gatuita de emotie... sau de altceva, dar fara nici o urma de accent: "Futu-ți morții mă-tii!"

Atunci mi-am dat seama de greseala pe care o facuse tipul: nefericitul venise impreuna cu nevasta-sa si se ratacise!

La casierie, o tipa cu accent de Ardeal m-a intrebat: "Totul a fost in regula?". Am privit-o fara nici o expresie pe chip, am luat bonul si am iesit spre parcare, iar in gand fredonam monoton: "Futu-ți morții mă-tii!"

Ningea. Am pornit masina si am privit un timp fulgii. Apoi am oftat si am plecat acasa la mine.


sâmbătă, 17 noiembrie 2012

duminică, 15 iulie 2012

vineri, 29 iunie 2012

29.06.2012

...totul se transforma.
Filosofic vorbind, dragostea e o boala.
Daca ne raportam in timp, dragostea este un sentiment acut, care dispare mai incet sau mai repede, dupa caz, lasand in urma o umbra de amintire, sau de mila.
Totusi, uneori, dragostea poate fi o boala cronica. Foarte rar, dar se intampla.
Se numeste dragoste statornica.
E una din cele mai crude boli, tocmai pentru ca este atat de rara.
Leacul poate fi gasit doar la cel/cea care a declansat-o, acea persoana suferind, la randu-i, de aceasta boala.
Problema e ca, de cele mai multe ori, persoana s-a vindecat deja, pentru ca forma bolii a fost acuta.


vineri, 23 martie 2012

Soda!

Alaltaieri am avut treaba la o intstitutie de stat din romania, din aia cu functionari platiti din banii mei. Bine, si din ai tai.
O doamna (amabila, de altfel) imi cere o copie dupa cartea de identitate. Desigur ca nu aveam la mine. Desigur ca in respectiva institutie nu exista copiator. Nu-i nimic, cunosc orasul, in apropiere se afla un mic magazin cu maturi, lopeti, var, linoleu de pus pe masa din bucatarie (eee, ori suntem domni, ori nu mai suntem), cuie, bidinele, galeti de tabla. Intre toate aceste produse zace la loc de cinste, intr-un colt, un copiator. Cam murdar, cam uzat, dar care isi face treaba. Cred ca o face de frica, pentru ca manipulatoarea lui este o femeie fatala de vreo 58 de ani, un metru saizeci, o suta patruzeci si cinci de kilograme si cu batic cu floricele pe cap.
In celalalt colt zace barbatul manipulatoarei, dupa expresia nenorocita care se citeste pe figura lui de om rabdator. Numara ceva si-i explica unui client cu sacosa de rafie:
-Zero virgula cinspe. Cu cinci lei iei treizeci si cinci.
Dracu sa ma ia, mie-mi da cu virgula, dar imi inghit curiozitatea, pentru ca ma apropii de copiator. In fata mea, un pustan de vreo 30 de ani (maaama, ce-a trecut timpul, cu vreo noua ani in urma eram si eu pustan...).
Manipulatoarea arunca un ochi galben pe hartia pustanului si-i zice, amabila, cu glas de bariton:
-Da-o 'ncoa!
Baiatul se fastaceste si-i intinde hartia.
Manipulatoarea o indreapta cu podul palmei, isi linge un deget cu care verifica sa nu cumva sa fie doua foi lipite, o preseaza in dracovenie si scoate o copie.
Apoi, la fel de amabila, ii paseaza copia si originalul baiatului si articuleaza:
-Douazeci de bani.
Baiatul se uita imprejur, apoi, parca avand o revelatie, striga:
-Soda!
-Ce?! face manipulatoarea.
-Am adus soda caustica, trebuie sa mi-o platiti! zice pustiul.
Dupa tejghea, barbatul numara ceva, mormaind: ojdoi... nijdoi... harjoi... mirjoi..
Manipulatoarea a izbucnit intr-un ras galgait.
Eu m-am luminat: pustiul trebuie sa fie un furnizor.
Am intins cartea de identitate:
- Una, va rog.
I-am dat un leu, fara sa mai cer restul. Iesind, am auzit-o pe manipulatoare:
-Lasa, nu-i nimic, data viitoare scadem de pe factura.
Barbatul mormaia in continuare: horjnoo... mijnoo... drenjnoo...
Afara soarele stralucea printre blocuri. Am asteptat sa treaca o masina, apoi am traversat.
Miercurea ma insotea, fluierand, tragand dupa ea un carut plin cu primavara.