Pasquinel

vineri, 23 martie 2012

Soda!

Alaltaieri am avut treaba la o intstitutie de stat din romania, din aia cu functionari platiti din banii mei. Bine, si din ai tai.
O doamna (amabila, de altfel) imi cere o copie dupa cartea de identitate. Desigur ca nu aveam la mine. Desigur ca in respectiva institutie nu exista copiator. Nu-i nimic, cunosc orasul, in apropiere se afla un mic magazin cu maturi, lopeti, var, linoleu de pus pe masa din bucatarie (eee, ori suntem domni, ori nu mai suntem), cuie, bidinele, galeti de tabla. Intre toate aceste produse zace la loc de cinste, intr-un colt, un copiator. Cam murdar, cam uzat, dar care isi face treaba. Cred ca o face de frica, pentru ca manipulatoarea lui este o femeie fatala de vreo 58 de ani, un metru saizeci, o suta patruzeci si cinci de kilograme si cu batic cu floricele pe cap.
In celalalt colt zace barbatul manipulatoarei, dupa expresia nenorocita care se citeste pe figura lui de om rabdator. Numara ceva si-i explica unui client cu sacosa de rafie:
-Zero virgula cinspe. Cu cinci lei iei treizeci si cinci.
Dracu sa ma ia, mie-mi da cu virgula, dar imi inghit curiozitatea, pentru ca ma apropii de copiator. In fata mea, un pustan de vreo 30 de ani (maaama, ce-a trecut timpul, cu vreo noua ani in urma eram si eu pustan...).
Manipulatoarea arunca un ochi galben pe hartia pustanului si-i zice, amabila, cu glas de bariton:
-Da-o 'ncoa!
Baiatul se fastaceste si-i intinde hartia.
Manipulatoarea o indreapta cu podul palmei, isi linge un deget cu care verifica sa nu cumva sa fie doua foi lipite, o preseaza in dracovenie si scoate o copie.
Apoi, la fel de amabila, ii paseaza copia si originalul baiatului si articuleaza:
-Douazeci de bani.
Baiatul se uita imprejur, apoi, parca avand o revelatie, striga:
-Soda!
-Ce?! face manipulatoarea.
-Am adus soda caustica, trebuie sa mi-o platiti! zice pustiul.
Dupa tejghea, barbatul numara ceva, mormaind: ojdoi... nijdoi... harjoi... mirjoi..
Manipulatoarea a izbucnit intr-un ras galgait.
Eu m-am luminat: pustiul trebuie sa fie un furnizor.
Am intins cartea de identitate:
- Una, va rog.
I-am dat un leu, fara sa mai cer restul. Iesind, am auzit-o pe manipulatoare:
-Lasa, nu-i nimic, data viitoare scadem de pe factura.
Barbatul mormaia in continuare: horjnoo... mijnoo... drenjnoo...
Afara soarele stralucea printre blocuri. Am asteptat sa treaca o masina, apoi am traversat.
Miercurea ma insotea, fluierand, tragand dupa ea un carut plin cu primavara.