6 Mai

Liniste si primavara

Soda!

Alaltaieri am avut treaba la o intstitutie de stat din romania, din aia cu functionari platiti din banii mei. Bine, si din ai tai.
O doamna (amabila, de altfel) imi cere o copie dupa cartea de identitate. Desigur ca nu aveam la mine. Desigur ca in respectiva institutie nu exista copiator. Nu-i nimic, cunosc orasul, in apropiere se afla un mic magazin cu maturi, lopeti, var, linoleu de pus pe masa din bucatarie (eee, ori suntem domni, ori nu mai suntem), cuie, bidinele, galeti de tabla. Intre toate aceste produse zace la loc de cinste, intr-un colt, un copiator. Cam murdar, cam uzat, dar care isi face treaba. Cred ca o face de frica, pentru ca manipulatoarea lui este o femeie fatala de vreo 58 de ani, un metru saizeci, o suta patruzeci si cinci de kilograme si cu batic cu floricele pe cap.
In celalalt colt zace barbatul manipulatoarei, dupa expresia nenorocita care se citeste pe figura lui de om rabdator. Numara ceva si-i explica unui client cu sacosa de rafie:
-Zero virgula cinspe. Cu cinci lei iei treizeci si cinci.
Dracu sa ma ia, mie-mi da cu virgula, dar imi inghit curiozitatea, pentru ca ma apropii de copiator. In fata mea, un pustan de vreo 30 de ani (maaama, ce-a trecut timpul, cu vreo noua ani in urma eram si eu pustan...).
Manipulatoarea arunca un ochi galben pe hartia pustanului si-i zice, amabila, cu glas de bariton:
-Da-o 'ncoa!
Baiatul se fastaceste si-i intinde hartia.
Manipulatoarea o indreapta cu podul palmei, isi linge un deget cu care verifica sa nu cumva sa fie doua foi lipite, o preseaza in dracovenie si scoate o copie.
Apoi, la fel de amabila, ii paseaza copia si originalul baiatului si articuleaza:
-Douazeci de bani.
Baiatul se uita imprejur, apoi, parca avand o revelatie, striga:
-Soda!
-Ce?! face manipulatoarea.
-Am adus soda caustica, trebuie sa mi-o platiti! zice pustiul.
Dupa tejghea, barbatul numara ceva, mormaind: ojdoi... nijdoi... harjoi... mirjoi..
Manipulatoarea a izbucnit intr-un ras galgait.
Eu m-am luminat: pustiul trebuie sa fie un furnizor.
Am intins cartea de identitate:
- Una, va rog.
I-am dat un leu, fara sa mai cer restul. Iesind, am auzit-o pe manipulatoare:
-Lasa, nu-i nimic, data viitoare scadem de pe factura.
Barbatul mormaia in continuare: horjnoo... mijnoo... drenjnoo...
Afara soarele stralucea printre blocuri. Am asteptat sa treaca o masina, apoi am traversat.
Miercurea ma insotea, fluierand, tragand dupa ea un carut plin cu primavara.

Poze nasoale

1 Catedrala din Radauti

2 Moara Dracilor (chiar asa se cheama)

3 Coada la pontoane

4 Spre Cacica

5 Pe drumul spre Cacica

6 Biserica polona de la Cacica

7 Sondorii-minieri

8 Salina Cacica

9 In salina

10 Scari in salina

11 O bucata de copilarie de-a mea

12 Sarme de curent

13 Macro cu buruieni

14 Lujer de sculatica

15 Scrot uscat

16 Mesteacan alb

17 Nuc cu visin si cu scara

18 Parc in Radauti

19 Floare (culoarea nu e modificata in photoshop)

20 Tyranosaurus Rex versiunea mini

21 Copaci cu gaura

22 Pe chilia de la Putna

23 De pe chilia de la Putna

24 Kawabird langa cumpana

25 Cal-putere

26 Biblioteca mea inundata

27 Strada mea inundata

28 Apus de soare

29 Sucevita

30 Ponpieru monteaza curentul (e o poveste mai lunga...)

31 Ma bag in furtuna

32 La semafor in Radauti

Recenzie pentru un vis neimplinit

Din start vreau sa fie clar ca, desi ma pricep la istorie (vezi cea mai veche postare de pe blog), prefer sa ma asez la o distanta sigura de ea. De istorie, adica. Stii, cum ar veni ca iti place tirul cu arcul, dar preferi sa nu fii pe post de tinta.

Aceasta carte mi-a fost daruita de catre autorul ei si reprezinta, alaturi de inca vreo cateva carti primite de la autori sau de la prieteni (merci, Pomo!), un nou inceput pentru biblioteca mea, distrusa in totalitate de inundatiile din vara lui 2010.

Pe Alexandru Bunescu nu am avut onoarea sa-l cunosc personal, ci doar pe un forum de discutii. L-as putea caracteriza ca pe un tanar ambitios, inteligent, incisiv, extrem de serios, uneori exploziv. El a fost cel care a hotarat ca merit un exemplar din opera lui, lucru pentru care ii multumesc si cu aceasta ocazie.

Despre Alexandru Macedon s-au scris mii si mii de pagini, viata lui glorioasa si uimitoare a fost disecata necontenit, de la moartea lui si pana in zilele noastre.  La prima vedere s-ar parea ca nu a mai ramas nimic de spus despre acest personaj, si totusi... aceasta carte mi-a contrazis afirmatia de mai sus.

Inca de la inceputul lecturii, m-a atras stilul concis si argumentat, stil care s-a mentinut constant pana la sfarsitul cartii, autorul reusind cu succes sa reziste tentatiei de a trece de la biografie la beletristica, lucru laudabil, daca ne gandim cat de incarcat de legenda si de mituri este personajul Alexandru.

Printr-un soi de magie, autorul se transpune in timpul marelui imparat, se transforma in cel mai fidel credincios al sau, il insoteste in campanii, in vise, in nazuinte. Naratiunea nu se poticneste in nici un punct, ea decurge cursiv, sigur, exact. Impresia de ansamblu este ca autorul cartii chiar a fost prezent acolo, sau ca sufletul sau a intrat in rezonanta cu spiritul lui Alexandru Macedon.

De-a lungul relatarii evenimentelor, autorul intercaleaza pe alocuri pareri personale despre unele aspecte controversate ale vietii lui Alexandru, dar o face intr-un mod decent, modest chiar, bazandu-se pe o bibliografie serioasa, care cuprinde scrieri de la Plutarh, Flavius Arrianus sau Aulus Gellius, pana la autori moderni, cum ar fi Alexandru Suceveanu, Peter Green, Brian Bosworth sau John Maxwell O'Brien.

Una peste alta, pot sa afirm cu toata convingerea ca lucrarea "Alexandru - Imperiul unui vis neimplinit" este o scriere valoroasa, o biografie construita in asa fel incat sa poata fi usor urmarita si inteleasa nu doar de catre specialisti, dar si de catre publicul larg (al carui sef sunt eu, ca e blogul meu), o prezentare succinta, dar deloc superficiala, un debut excelent pentru tanarul autor.

Din pacate pentru voi, tirajul redus al cartii va obliga sa-mi dati dreptate, pentru ca e foarte probabil sa nu gasiti cartea in nici o librarie. Asta e, ghinionul vostru.
A mea nu o dau nici mort, ca are autograful autorului.

Destul pentru azi. Oprim motoarele.

03

02

Well, in zilele ce au trecut de la inceperea noului an, m-a cuprins o frenezie cinematografica (eu am inventat expresia, trebuie sa o patentez) si am vizualizat filme la intamplare, fara sa tin cont de nici un criteriu. Am vazut filmele: "1408" (mediocru, tot farmecul a fost stricat de "fantomele" semitransparente, parca decupate dintr-un televizor cu lampi), "Sezonul vrajitoarelor" cu Nicolae Cusca (Nicholas Cage), un film destul de inchegat, dar absurd, previzibil si pe alocuri plictisitor, in care freza lui Cage seamana cu un castron cu macaroane, "Captain America", o porcarie de film incredibila, acest film concureaza cu "The Village" pentru primul loc pe podium pentru cel mai prost film .
Am incercat sa vizionez ultimul film din seria "Piratii din Caraibe", dar nu am rezistat decat vreo douazeci de minute, din mai multe cauze, cum ar fi coloana sonora incredibil de enervanta, care se sincronizeaza obsesiv cu fiecare gest al personajelor, cam ca in "Tom si Jerry", din cauza umorului fortat, care aproape ca m-a facut sa plang, usw.
Apoi, chiar inainte sa cad intr-o criza de cretinism cronic din cauza acestor bombardamente vizualo-psihice, am gasit in hard-disk-ul computerului meu un film din 1967, sub semnatura lui Kobayashi Masaki, "Samurai rebellion".
A fost un medicament, o adevarata incantare, o demonstratie de arta cinematografica sublima, care m-a deconectat, m-a fermecat si m-a facut sa admir si mai mult Japonia, cu tot ce inseamna ea.
Si care m-a facut sa sterg din hard-disk o multime de porcarii comerciale.
Concluzia e simpla: evolutia artei cinematografice nu reprezinta neaparat un beneficiu pentru omenire, atata timp cat ea nu este combinata cu o doza de realism, seriozitate, si nu in ultimul rand - bun-simt.

Iata trailerul filmului care m-a vindecat de febra filmelor noi:

01

Am gasit o urma de iarna in munti. E rece si singura, ca panglica drumului care serpuieste inutil, spre nicaieri.